Problema câinilor vagabonzi revine constant în atenția publicului, însă modul în care autoritățile o abordează rămâne neschimbat. Se vorbește mult despre amenințarea pe care o reprezintă animalele fără stăpân
O tânără din Dorohoi face apel la umanitate pentru a o salva pe mama sa, Martin Ortansa (sau Lili, cum o știu cei cunoscuți). În urma unor investigații medicale, femeia în vârstă de 55 de ani, a aflat că suferă de cancer
Donarea de sânge înseamnă speranță, așa că și tu poți contribui la speranța că într-o bună zi vom trăi într-o societate care prețuiește mai mult oamenii și sănătatea lor!
A? B? AB? 0? Indiferent de tipul sângelui
Ca-n fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, elevi ai Școlii Profesionale „Sfântul Apostol Andrei” Smârdan, însoțiți de cadre didactice și de către preotul profesor, Grigore Andrei, preot paroh al Parohiei
Decembrie este luna în care se conștientizează cât de important este să dăruiești, fără a aștepta în schimb o recompensă, după cum spun și cuvintele lui Emanuel Swedenborg „Dragostea constă în dorința de a da
La sfârșitul lunii noiembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 3.376 șomeri (din care 1.578 femei), rata șomajului fiind de 3,13%. Comparativ cu luna precedentă, când
Jandarmii au vizitat în după-amiaza zilei de miercuri, 21 decembrie 2022, o familie din comuna Coșula, împreună cu doamnele educatoare de la Grădinița cu program prelungit nr. 19 Botoșani.
În urmă cu o lună, casa familiei
Un nou lot de 16 locuințe sociale a fost inaugurat marți, 20 decembrie 2022, în cartierul Dumbrava Roșie din municipiul Dorohoi.
Proiectul pentru construcția celor 16 unități locative cu destinație de locuințe sociale are o valoare de
În perioada ianuarie-noiembrie 2022, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 3.901 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.750 femei.
Din totalul persoanelor
U.A.T. Dorohoi și Direcția de Asistență Socială își manifestă profunda recunoștință și apreciere față de Asociația EHD Schwarzenberg din Germania, condusă de domnul Eberhard Dürigen, în calitate de președinte, pentru sponsorizarea
Cei care au fost ieri, 9 decembrie 2022, la Cinematograf „Melodia”, au descoperit un loc plin de bucurie. Spațiul s-a transformat în cel mai încântător tărâm al minunilor de iarnă, cu un strop de magie, un loc perfect
Campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru coplilul tău” este sprijinită și de preoții care slujesc în Protopopiatul Darabani.
Recomandările și măsurile pe care trebuie
Zeci de tineri de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi au dat dovadă de curaj, empatie și altruism, joi, 8 decembrie 2022, când au ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi pentru a dona sânge.
Inițiativa de conștientizare
Vin sărbătorile! Pe cei mai mulți dintre noi îi găsesc acasă, înconjurați de familii, prieteni... Unii dintre noi, mai puțin norocoși, sunt pe un pat de spital...sperând la însănătoșire cât mai grabnică.
Mulți
Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, marcată anual pe data de 3 decembrie, are scopul de a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, mobilizarea suportului pentru demnitatea, drepturile
Sub deviza „O faptă bună, pe voluntari îi adună!”, elevi ai Liceului „Regina Maria”, Dorohoi, coordonaţi de doamna profesoară Creţu Dana, au ajuns cu caravana plină de donaţii la o familie greu încercată de
UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa cetăţenilor că etapa a cincea a Programului Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate 2014 - 2022 s-a încheiat.
Aceasta s-a desfăşurat în perioada
UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate, cu domiciliul în municipiul Dorohoi, că potrivit prevederilor HG 84/2020 art. 3(1) lit.c),
Programul "Cornul şi Laptele" devine "Mic Dejun Sănătos". Proiectul adoptat de senat prevede mărirea numărului de porţii de produse lactate, de fructe şi legume pe care copiii din școli le vor primi.
Senatorii au adoptat
Direcția de Asistență Socială Dorohoi, stabilește cetățenilor din Municipiul Dorohoi, dreptul la beneficii legale pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie.
Până la data de 20.11.2022 au fost depuse