Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că profesorii care se vor titulariza în mediul rural ar putea primi o primă de instalare în valoare de 3 salarii medii brute pe economie.
Ministrul a prezentat mai multe propuneri
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat schimbări majore în ceea ce privește admiterea la liceu. La ce trebuie să se aștepte elevii și părinții în noul an școlar?
Elevii de clasa a VIII-a vor da examen de admitere
Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani a aprobat, miercuri, lista cu inspectorii școlari care vor activa în anul școlar 2022-2023. Lista urmează să fie trimisă la Ministerul Educației spre validare, pentru
Începând cu 28 august, municipiul Dorohoi este gazda Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori. Desfășurată la Liceul „Regina Maria”, competiția reunește concurenți din 11 țări balcanice. Primăria
Motto: O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate. (Constantin Noica)
Formarea continuă trebuie sa fie o preocupare permanentă a profesorilor mai ales în aceste vremuri în care schimbările au loc
În perioada 23 – 28 august 2022, un număr de 17 profesori ai Colegiului Național „Grigore Ghica” vor participa la cursul de formare Erasmus + KA1, Educație Școlară în Caldas da Rainha, Portugalia.
Cei 17 profesori
O decizie care îi nemulţumeşte pe profesorii de specialitate. Ei cred că măsura gândită la ministerul Educaţiei va îngropa sportul, care va deveni oră de pauză sau de socializare, mai ales la liceu. Elevii, însă, sunt
În județul Botoșani s-au înscris, pentru a susține proba scrisă obligatorie a profilului în cadrul celei de a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat, un număr de 350 de elevi.
Au fost prezenți la proba de astăzi
În județul Botoșani s-au înscris, pentru a susține proba scrisă la disciplina Limba și literatura română în cadrul celei de a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat, un număr de 290 elevi.
Au fost
Derulat în perioada 8 – 12 august 2022 la ȘCOALA PRIMARĂ NR. 2 SUHARĂU, proiectul „ŞCOALA DE VARĂ” a avut ca scop stimularea implicării voluntare a copiilor în activităţi recreative, de cunoaştere, de cercetare şi
Motto: „Educația este cea mai puternică armă prin care putem schimba lumea”
- Nelson Mandela -
Chiar dacă este vacanță, copiii din localitățile Balinți, Neculcea, Tătărășeni și Gârbeni - din comuna Havârna,
Unii dintre elevii din România ar putea avea parte de o schimbare din toamnă, la începutul noului an școlar. Notele nu vor mai fi trecute în catalogul pe care îl știe toată lumea.
De ce schimbare vor avea parte unii dintre
Deși sunt încă mici, preșcolarii grupei "Fluturașii" de la Grădinița cu Program Prelungit „Alba că Zăpada" Dorohoi au reușit, în aceste vremuri dificile, să realizeze un material video educativ pe care îl
Vă informăm că la LICEUL TEORETIC CENTRUL DE STUDII „ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” BOTOȘANI sunt disponibile 20 de locuri la clasa a IX-a, la zi, fără taxă, profilul Teoretic, specializarea Filologie.
Înscrierile se fac
O asociație a profesorilor de educație fizică și sport atrage atenția că această disciplină școlară suferă mari modificări: nu va mai fi obligatorie și nu se vor mai da note, se vor folosi calificative: admis, respins.
Asociaţia profesorilor
La nivelul județului Botoșani s-au înscris 596 elevi pentru cea de a doua sesiune a examenului național de bacalaureat.
Centrele în care se vor susține probele scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, aprobate în
În intervalul 30 august-3 septembrie 2022, Municipiul Dorohoi va fi gazda unui eveniment de anvergură, înscris în calendarul competițiilor internaționale: Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori.
Organizată de Ministerul
În perioada 25 iulie – 2 august 2022 la Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți s-au desfășurat activități diverse în cadrul proiectului social „ȘCOALA FĂRĂ CATALOG”! - școală de vară
După îndemnul Psalmistului David din Psalmul 132,2 „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!ˮ, absolvenții promoției 2008-2012 ai Seminarului Dorohoian s-au reîntâlnit după
O comunitate prosperă investind în educație și se desăvârșește prin maniera în care își crește copiii. Este crezul pentru care compania SC Hidroplasto SRL sprijină Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) în demersul