Dorohoi News Logo

ECONOMIC:

dorohoinews.ro Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Botoșani a dispus sistarea mai multor indemnizații pentru creșterea copilului, după ce s-a constatat, în urma unor controale, că mamele au încasat necuvenit ajutorul de la stat. Potrivit
dorohoinews.ro Dacă anul trecut statul a distribuit din vreme voucherele de vacanță, în 2019 acestea s-au lăsat așteptate. Angajații de la stat le vor primi până la 1 iunie, însă numai 80% dintre aceștia. Restul de 20% vor primi tichetele
dorohoinews.ro Copiii din România îşi vor primi primele alocaţii majorate începând cu luna mai, potrivit Ministerului Muncii. Guvernul a adoptat măririle în luna februarie, ele au intrat în vigoare în luna aprilie, plăţile
dorohoinews.ro Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
dorohoinews.ro Inspectorii Fiscului ar putea începe să efectueze controale chiar la domiciliul persoanelor fizice, avertizează consultanții fiscali, citați de ziarul Capital. Este vorba despre personele fizice care depun Declarația unică și nu numai. Ministrul
dorohoinews.ro Este vorba despre ajutorul de deces, a carui valoare va creste substantial incepand de vineri, odata cu intrarea in vigoare a bugetului asigurarilor sociale de stat. Astfel, in cazul decesului asiguratului sau pensionarului, valoarea ajutorului va
dorohoinews.ro De la 1 martie 2019, cel mai mic venitbrut oferit de Lidl va avea o medie lunară de 3.500 lei, adică 2.180 de lei net. Retailer-ul continuă să se concentreze pe îmbunătățirea sistemului de compensații și beneficii, toți angajații având
dorohoinews.ro Lovitură cumplită pentru milioane de români! Autoritățile pregătesc o schimbare uriașă ce i-ar putea costa scump pe coducătorii auto! Cât vor plăti șoferii pentru polițele RCA? Se pregătesc reguli noi pentru şoferi. Poliţa
dorohoinews.ro Vremuri grele pentru şoferi, carburanţii s-au scumpit accelerat de la începutul anului. Dacă în ultimele luni șoferii au plătit pe carburanți prețuri mai mici decât media europeană, iată că norocul n-a ținut prea mult. Preţul
dorohoinews.ro ANAF anunță noi controale, de data aceasta cei vizați fiind contribuabilii persoane fizice. Verificările urmează să fie declanșate de Fisc și au ca scop recuperarea datoriilor pe care românii le au la stat. ANAF face o analiză de risc
dorohoinews.ro Alocatiile copiilor se vor dubla, de la 84 de lei la 150 de lei, dupa ce parlamentarii au votat, joi, un amendament PNL in acest sens la Legea bugetului de stat. Totodata, alocatiile pentru copiii de pana la 2 ani se majoreaza de la 200 la 300 de lei.
dorohoinews.ro Guvernul a aprobat, vineri, proiectul bugetului de stat pe 2019. În cadrul aceleiaşi şedinţe de Guvern au fost aprobate proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor
dorohoinews.ro Codul fiscal a fost din nou modificat anul trecut, iar acest lucru a avut repercusiuni și asupra impozitelor și taxelor. Acum există termene bine definite până la care sunteți obligați să plătiți sau veți fi penalizați. Aşadar, toţi
dorohoinews.ro Vești excelente pentru toți bugetarii! Aceștia vor primi 300 de lei în plus începând cu 1 ianuarie 2019. Această sumă va fi plătită împreună cu suma aferentă salariului din luna respectivă, ceea ce înseamnă din
dorohoinews.ro Guvernul a deschis, de la 1 ianuarie 2019, conturi bancare pentru fiecare minor din România, în care părinţii pot depune bani pentru a beneficia de primă de la stat şi de o dobândă anuală de 3%. Este vorba despre circa 4,17 milioane
dorohoinews.ro Executivul a aprobat in ultima sedinta de guvern a anului, o ordonanta de urgenta care prevede inghetarea indemnizatiilor, sporurilor, compensatiilor si altor facilitati banesti acordate bugetarilor. Astfel, in 2019, bugetarii se vor bucura doar de
dorohoinews.ro Toţi salariaţii de la stat vor primi, începând cu 1 ianuarie 2019, indemnizaţie de hrană, reprezentând două salarii minime pe economie, a declarat vineri seara, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. „Începând
dorohoinews.ro Contribuabilii persoane fizice care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligaţiile fiscale stabilite prin declaraţia unică sau decizie de impunere anuală, după caz, vor primi bonificaţii, informează ANAF. Contribuabilii
dorohoinews.ro Ministerul Finanțelor Publice lansează o emisiune aniversară de titluri de stat pentru populație, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului TEZAUR-ediția CENTENAR. Valoarea nominală a unui titlu de stat
dorohoinews.ro Guvernul a adoptat în şedinţa de vineri o hotărâre prin care a fost modificat Codul Muncii în sensul că a fost introdusă noţiunea de salariu minim diferenţiat. Potrivit hotărârii, salariul minim brut pe ţară va fi în
economic de la 201 la 220 din 1513
<<<678910111213141516>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web