Propunerea Fondului Monetar Internațional (FMI) este ca toți românii să achite asigurări de sănătate. Măsura a fost discutată vineri, la Palatul Victoria, cu prim-ministrul Victor Ponta.
FMI vrea ca cei fără venituri proprii (casnicele,
La începutul săptămânii viitoare, reprezentanţi ai celor mai mari unităţi administrative din judeţ, precum şi exponenţi ai oamenilor de afaceri se vor întâlni la prefectură cu specialişti ai fondurilor europene.
Instituţia
Conted Dorohoi (CNTE), producătorul de confecţii pentru branduri ca Zara, Louis Vuitton şi Pierre Cardin, a înregistrat o creştere a cotaţiilor acţiunilor sale de 31%. Preţul ţintă stabilit astă primăvară de analiştii de la SSIF
Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat societăților de asigurare informații referitoare la posibilele cazuri de fraudă semnalate la decontarea polițelor RCA între intermediari și societățile de asigurare.
ASF își
De aproximativ două săptămâni, ANAF a început în forță o campanie de mobilizare a contribuabililor, în vederea creșterii conformării voluntare, potrivit site-ului juridice.ro.
Primul pas al acestei campanii constă în
OPC Suceava somează BCR să pună în aplicare o decizie definitivă a instanţei prin care dobânda unui client ar trebui redusă de la 11% la sub 2%, după ce judecătorii au găsit de două ori aceeaşi clauză abuzivă în contractul
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) are deosebita plăcere de a vă invita la evenimentul județean de lansare a Caravanei de informare privind fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii și a satului românesc
Codul Fiscal a fost completat cu noi prevederi ce fac referire la impozitele plătite începând din 2014 de posesorii de teren. În anumite situaţii, Consiliile Locale îi pot scuti pe proprietari de plata impozitului.
Articolul
Banca Comercială Romană (BCR) aduce la cunoştinţa clienţilor săi că, în noapte de vineri 18 octombrie spre sambata 19 octombrie 2013, între orele 01:00 – 05:00, vor exista întreruperi funcţionale la nivelul sistemului informatic
Penalităţile de întârziere şi dobânzile datorate statului pentru datoriile neplătite la timp, însumate, reprezintă aproximativ 22% din valoarea restanţei într-un an, semnificativ peste dobânda anuală efectivă
În 2013, mai multe milioane de români au fost puşi în faţa unui nou paradox fiscal: pentru simplu fapt că au statut de acţionar la un SIF, care a repartizat dividende, sunt datori cu 44 lei către Casa Asiguraăilor de Sănătate.
O
Dacă aveţi o intreprindere individuală sau o persoană fizică autorizată, iar soţul sau soţia va ajuta la desfăşurarea activităţii, atunci acesta se va putea asigura în sistemul public de pensii, de sănătate şi de şomaj, se arată
Impozitarea proprietăţilor va avea acelaşi cost în 2013 şi 2014, a declarat, joi, Gheorghe Marinescu, şef serviciu impozite şi taxe locale din Ministerul Finanţelor, într-o conferinţă pe probleme de fiscalitate.
„Nivelul
Guvernul a aprobat azi nu mai puţin de şapte acte normative, care vizează acordarea subvenţiilor pentru agricultori şi a ajutorului financiar pentru motorina folosită în agricultură. Cea mai mare subvenţie este la tutun, şi anume, de 1.279
Ministerul Dezvoltării, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), intenţionează să vândă către chiriaşi circa 2.800 de apartamente până la sfârşitul anului, după ce preţul de vânzare a fost redus aproape de preţul
Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri, in limita unui plafon de garantare de 2 miliarde lei, a fost aprobat miercuri de Guvern, printr-o ordonanta de urgenta. Prin acest program se urmareste incurajarea si stimularea IMM-urilor pe o perioada
„Nu vă pot spune dacă vom găsi sau nu resursele respective. (...) Este în atenţia noastră, este în atenţia primului-ministru şi, în măsura în care o să găsim o posibilitate... Vă spun că am fi găsit-o foarte
Europarlamentarul PDL Petru Luhan a cerut Parlamentului European şi Comisiei Europene să fie interzisă comercializarea sucurilor carbogazoase în şcoli sau în apropierea locurilor de joacă pentru copii, avertizând în privinţa
Orange, Vodafone și Cosmote au lansat noile oferte de date pentru PC-uri, dar la aceiași bani clienții primesc mai puţin trafic de date în comparație cu ofertele trecute.
Dacă în vechea ofertă Orange, 1 GB de trafic la internet costa,
Uriașa investiție de 800 milioane euro de la Păltiniș, pe care un consorțiu internațional vrea să o facă într-un parc eolian, așteaptă votul final al Parlamentului pentru aprobarea sau respingerea Ordonanței de Guvern prin care s-au redus