Dorohoi News Logo

NATIONAL:

dorohoinews.ro Meteorologii au alcătuit previziunile pentru vreme în lunile iunie, iulie şi august. Cercetează-le şi află când e cel mai potrivit moment pentru a-ţi planifica vacanţa. Ele au, spun specialiştii, 65 la sută şansa de a se îndeplini. VREMEA
dorohoinews.ro Iulius Group, controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, a inaugurat, ieri, 31 mai, complexul multifuncţional Palas Iaşi, în urma unei investiţii de 265 milioane euro, finanţată de UniCredit Ţiriac Bank, Emporiki şi Banca Italo Romena. 
dorohoinews.ro Romanii au parte, anual, de 11 zile de sarbatoare legala in care nu se lucreaza, potrivit Codului Muncii. Din 2009, printre acestea, au fost incluse si Rusaliile, care, in acest an, se vor sarbatori pe 3 si 4 iunie, respectiv duminica si luni. Angajatorii
dorohoinews.ro Recent, a intrat in vigoare Legea nr. 47 din 19 martie 2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor. Roxana Fratila, coordonatorul departamentului de Real
dorohoinews.ro Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o avertizare de vânt, ploi şi descărcări electrice în zona judeţelor Suceava, Botoşani, Vaslui, Galati şi Neamţ. Avertizarea este valabilă în intervalul 29 mai, ora 20:00
dorohoinews.ro În weekendul ce tocmai s-a încheiat, în Vrancea a avut loc o activitate seismică intensă. Astfel, sâmbătă, ţara noastră a fost “zgâlţâită” de un cutremur de 4 grade, iar ieri, de un altul de 3,5.
dorohoinews.ro Temperaturile vor creşte uşor în perioada următoare, urmând ca pe 2 şi 3 iunie vremea să se răcească din nou. Vestea bună este că din 6 iunie, vremea va intra într-un proces de încălzire, potrivit Administraţiei Naţionale
dorohoinews.ro Poliţiştii au deschis o anchetă după ce în biroul prefectului judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a fost găsită, luni, o ştampilă inscripţionată "VOTAT 27", 27 reprezentând numărul circumscripţiei electorale, transmite
dorohoinews.ro E.ON - investiţii de 350 milioane de lei în 2012 destinate în principal modernizării reţelelor de gaze şi electricitate ·    E.ON intenţionează să înfiinţeze 600 de noi locuri de muncă, prin deschiderea
dorohoinews.ro Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o avertizare cod galben de ploi abundente în Muntenia, Dobrogea, Moldova, precum și în sud-estul Transilvaniei și zona Carpaților Orientali. Codul galben este valabil în intervalul
dorohoinews.ro Românii vor vota doar pe baza actului de identitate, cărţile de alegător urmând să nu mai fie emise, pentru a se elimina condiţionarea exercitării dreptului la vot de aceste documente, anunţă MAI, care a lansat în dezbatere publică
dorohoinews.ro Lucian Bute a suferit primul eșec la profesionism după 30 de victorii la rând. El a cedat centura de campion mondial IBF, la supermijlocie. Bute are ochiul stîng tumefiat, cu cinci puncte de sutură la arcadă. Iată ce a declarat într-o
dorohoinews.ro Meteorologii au emis o informare meteorologică de averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în aproape toată țara. Informarea este valabilă în intervalul 26 mai, ora 12:00 - 27 mai, ora 21:00. Sâmbătă
dorohoinews.ro Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, a căzut vineri diminieță pe trotuar, iar după aproape o oră de resuscitare, medicii de la Ambulanţă au pronunţat decesul. Deocamdată, nu se ştie din ce cauză a murit artistul. Bărbatul care
dorohoinews.ro Opt tone de alimente fără documente de provenienţă au fost descoperite de poliţiştii şi inspectorii ai Gărzii de Mediu Dâmboviţa într-o încăpere de la parterul unui bloc din Târgovişte, printre acestea aflându-se
dorohoinews.ro Printre ZILELE LIBERE din 2012 se numără şi a doua zi de RUSALII, 4 IUNIE 2012. Aceasta pică luni şi va fi liberă pentru români. De Rusalii, Sfinţii Apostoli au primit putere (har) şi s-au transformat din oameni timizi şi simpli, în
dorohoinews.ro Legea privind acordarea permisului de port-armă va fi modificată, astfel că permisul eliberat pentru armele letale va fi valabil doar trei ani, şi nu cinci ani, aşa cum este în prezent, a declarat şeful Poliţiei Române, chestorul Petre
dorohoinews.ro Pe 28 mai 2012 se împlinesc două secole de când Rusia Imperială a anexat, prin Pacea de la Bucureşti (16/28 mai 1812), în urma unui război cu Imperiul Otoman (1806 – 1812), jumătatea de est a Ţării Româneşti a Moldovei,
dorohoinews.ro Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 180 de voturi "pentru" şi 30 "împotrivă", legea uninominalului pur, iniţiată de liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu. Camera Deputaţilor este for decizional în
dorohoinews.ro Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o avertizare cod galben de cantităţi însemnate de precipitaţii, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină în zona de est şi sud-est a ţării, precum şi
national de la 5521 la 5540 din 6727
<<<272273274275276277278279280281282>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web