Dorohoi News Logo

NATIONAL:

dorohoinews.ro Firmele care angajează elevi şi studenţi cu contracte de muncă în perioada vacanţei de vară primesc câte 250 de lei pe lună pentru fiecare tânăr încadrat în muncă, potrivit unei legi prin care se acordă stimulente
dorohoinews.ro Premierul Victor Ponta a anuntat ca Ioan Mang a solicitat sa fie eliberat din postul de ministru al Educatiei, cerere pe care a acceptat-o pentru a-i permite acestuia ca, fara presiunea portofoliului, sa "restabileasca adevarul" in urma acuzatiilor
dorohoinews.ro Medicii pot prescrie, din iunie, reţete în sistem electronic, acest program urmând să devină obligatoriu începând cu 1 iulie, a declarat vineri, pentru Mediafax, directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
dorohoinews.ro Sâmbătă, vreme caldă, chiar puţin mai caldă decât ieri. Cer variabil şi izolat vor cădea ploi de scurtă durată cu descărcări electrice, cel mai probabil în sudul ţării şi la munte. Temperaturile maxime, potrivite mai degrabă
dorohoinews.ro Astăzi, instabiitatea atmosferică va fi în diminuare – totuşi câteva  reprize de ploaie asociată cu  descărcări electrice vor mai fi în zonele de munte şi trecător prin estul, centrul şi sudul ţării. Se mai
dorohoinews.ro Înmatriculările de maşini noi au scăzut în aprilie pentru prima dată anul acesta, iar cele de autoturisme second-hand importate din Europa de Vest s-au triplat, potrivit statis­ti­cilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi
dorohoinews.ro "I-am propus şi acesta a acceptat să preia postul de purtător de cuvânt", a anunţat Ponta, la Antena 3. Andrei Zaharescu este prezentatorul ştirilor din emisiunea "Observator" de la Antena 1, după ce anterior a lucrat
dorohoinews.ro În mod oficial, stocarea datelor de trafic de telefonie şi de internet ale românilor ar putea începe în curând, dacă legea „Big Brother” va intra în vigoare. În realitate, operatorii telecom supraveghează
dorohoinews.ro 7 milioane de tineri voluntari din toată lumea își dedică timpul liber pentru a îmbunătăți viața oamenilor vulnerabili, în cadrul Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii. Toți acești tineri produc zilnic
dorohoinews.ro Luni va ajunge deasupra ţării noastre un nou val de precipitaţii începând din vestul ţării, care va afecta regiunile intracarpatice, dar în timpul nopţii se vor extinde şi în celelalte regiuni. Vor predomina aversele, cu
dorohoinews.ro Linia de consiliere si informare Helpline Sigur.info, regasita la adresa www.helpline.sigur.info pregateste surprize Internautilor prin lansarea unui concurs adresat copiilor cu varste cuprinse intre 13-17 ani. Castigatorul se va bucura din plin de vacanta
dorohoinews.ro „Este vorba despre un guvern special in conditii speciale, cu un mandat pana la alegeri. Nu ascund ca intentia este ca in cele sase luni sa performam cat mai mult, astfel incat in baza votului din alegerile populare sa continuam guvernarea",
dorohoinews.ro Vremea va fi deosebit de caldă astăzi, când temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, valori cu până la 10 grade mai mari decât cele normale. Începutul de mai va fi marcat de cer senin şi vreme
dorohoinews.ro În jur de 20 de hectare de teren forestier din zona Bărnărel din apropierea municipiului Vatra Dornei sunt cuprinse de un incendiu puternic, iar pentru lichidarea acestuia acţionează patru sute de persoane, intervenţia fiind dificilă din cauza
dorohoinews.ro Lista  GUVERNULUI PONTA va fi făcută publică în 1 mai, a anunţat, sâmbătă, la Braşov, premierul desemnat Victor Ponta, precizând că la Agricultură îl va susţine pe liderul PC Daniel Constantin. Victor Ponta a spus
dorohoinews.ro UPC anunţă, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că Antena a retras operatorului Focus Sat (platforma de satelit a UPC) dreptul de retransmisie pentru Antena 1, 2 şi 3, Euforia TV şi Gsp TV. RCS&RDS a scos televiziunile Antena 1, Antena 3
dorohoinews.ro Spoturile publicitare "Aqua Carpatica" ce conţin afirmaţiile "apa cu cel mai scăzut conţinut de nitraţi" şi "singura apă minerală carbogazoasă din lume, fără nitraţi" au fost interzise de la difuzarea pe posturile
dorohoinews.ro Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat, în ședința din data de 24 aprilie 2012, propunerile de modificare a Normelor privind calificarea profesională şi pregătirea continuă a intermediarilor în asigurări și
dorohoinews.ro Ziua de luni, 30 aprilie 2012, a fost declarata zi nelucratoare pentru personalul din sectorul bugetar, urmand sa fie recuperata in prima sambata din luna mai, potrivit unui act normativ publicat marti in Monitorul Oficial. Astfel, calculand si weekend-ul,
dorohoinews.ro Revolutionarii din toata tara trebuie sa returneze o parte din indemnizatiile primite din ianuarie 2011, pentru ca au fost calculate gresit, din vina functionarilor Casei de Pensii. In iulie 2010 indemnizatiile categoriilor pomenite mai sus au fost
national de la 5561 la 5580 din 6727
<<<274275276277278279280281282283284>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web