Dorohoi News Logo

SANATATE:

dorohoinews.ro Nutritionistii recomanda un consum zilnic de minimum 1,5 litri de lichide, in timp ce oamenii de stiinta sustin ca patru-sase cesti de ceai negru baute in fiecare zi pot suplimenta necesarul de lichide. Analizele de laborator au demonstrat ca ceaiul negru
dorohoinews.ro De Paşti se vopsesc ouăle şi se depozitează în casă, la temperaturi ridicate, apoi după traditionalul “ciocnit”, aceste ouă se consumă. Există deci o posibilitate ridicată ca persoanele care nu depozitează corect ouale, să
dorohoinews.ro Iată câteva reguli simple date de medic, pentru a petrece sărbătorile pascale fără incidente medicale. Pacienţii cu afecţiuni digestive cronice trebuie să continue medicaţia, iar eventualele modificari ale regimului igienodietetic vor
dorohoinews.ro Cercetătorii americani cred că persoanele care beau mai mult de trei cafele pe zi nu prezintă riscul de a suferi de hipertensiune mai mult decât cele care beau mai puţin de o cafea în acelaşi interval. Să beau sau nu a doua ceaşcă
dorohoinews.ro Cred ca toti am trecut prin momentele in care juram ca nu mai punem alcool in gura, insa, dupa o perioada ne regaseam din nou in starea neplacuta de a doua zi, dupa o noapte de distractie cu prietenii. Acum ca Sarbatoarea Pastelui este aproape si vinul
dorohoinews.ro Planta exotica, ce prefera caldura, bananul ne ofera fructe de o complexitate terapeutica deosebita. Bune in orice anotimp, bananele aduc cele mai mari beneficii sanatatii toamna si iarna, datorita rolului lor de protectie a inimii si a stomacului, intr-o
dorohoinews.ro Începând de ieri, toate unităţile sanitare cu paturi sunt obligate să solicite în scris noua clasificare la direcţia de sănătate publică (DSP) din aria administrativ teritorială unde îşi desfăşoară activitatea. La această
dorohoinews.ro Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a anuntat luni ca a primit primele carduri nationale de sanatate realizate in perioada de proba, urmand personalizarea acestora, astfel incat pana la sfarsitul anului sa fie finalizate aproape opt milioane de documente. "Saptamana
dorohoinews.ro Noul trend de a amesteca bauturile alcoolice cu cele energizante prezinta un risc mai mare decat consumul de alcool simplu. Shoturile de bauturi energizante amestecate cu alcool ridica mai multe riscuri decat daca bei un pahar de alcool in stare pura,
dorohoinews.ro Este adevarata zicala “un mar pe zi tine doctorul departe?” Merele nu au un continut la fel de complex si de bogat in antioxidanti precum gasim in alimentele “vedete” ale antioxidantilor. Cu toate acestea, avem nevoie de mere,
dorohoinews.ro România se află sub ameninţarea unei epidemii de rujeolă, după ce anul acesta s-au înregistrat deja 254 de cazuri, faţă de doar 180 în 2010, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis un avertisment în acest
dorohoinews.ro Facand exceptie de catina, macese, fructe de padure si struguri, kiwi este unul dintre cele mai complexe si mai sanatoase fructe din categoria fructelor mari. Kiwi - Informatii nutritionale la 100 g: Calorii: 40-55; Carbohidrati: 15 g; Proteine:
19 Apr 2011
dorohoinews.ro Tensiunea scăzută sau prea ridicată, spondiloza cervicală, otitele sau insuficienţa circulatorie cerebrală vă pot da senzaţia că se învârte camera cu voi. Una dintre cele mai frecvente cauze ale ameţelilor este hipoglicemia, care
dorohoinews.ro După o perioadă stresantă, este important să mâncaţi unt sau lapte de migdale, ouă şi conopidă. Când treceţi prin perioade stresante, sunteţi bolnav sau tocmai aţi suferit o intervenţie chirurgicală, este important să aveţi
dorohoinews.ro Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a cerut Direcţiei de Sănătate Publică urgentarea procedurii de înfiinţare a unor centre medicale de permanenţă în Truşeşti şi Darabani. Rodica Huţuleac, preşedintele Casei
dorohoinews.ro Depresia se manifesta de regula prin tristete, lipsa sperantei, anxietate si alte stari sufletesti cu conotatii negative, insa poate determina si aparitia unor simptome fizice, inexplicabile altfel. Spre exemplu, durerea si depresia sunt in stransa legatura
dorohoinews.ro Originara probabil din Orientul mijlociu, conopida s-a raspandit rapid in intreaga lume, datorita gustului sau savuros si a valorii sale terapeutice. Alegerea conopidei Conopida cea mai buna si mai sanatoasa este, de multe ori, cea cu aspect tare, consistent,
dorohoinews.ro Persoanele care îşi petrec întreaga zi de lucru pe un scaun, la un birou, riscă să moară de tinere – indiferent de cantitatea şi calitatea exerciţiilor fizice pe care le fac în timpul liber, avertizează cercetătorii americani.
dorohoinews.ro Părerile sunt împărţite în privinţa consumului de soia, astfel că unii specialişti recomandă un consum moderat, în timp ce alţii trag un semnal de alarmă şi ne sugerează că ar trebui să o excludem din alimentaţie. Află
15 Apr 2011
dorohoinews.ro Varza rosie este una dintre legumele de baza care suplinesc, in aceasta perioada, fructele si legumele specifice sezonului cald. Ce contine varza rosie? Vitamine: vitaminele A si E in concentratii mari pentru o leguma: 250 – 350 grame de varza
sanatate de la 5241 la 5260 din 5534
<<<258259260261262263264265266267268>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web