Dorohoi News Logo

POLITIC:

dorohoinews.ro În anul 2011 conducerea Organizaţiei de Femei a Partidului România Mare, Filiala municipiului Dorohoi va urmări creşterea calitativă dar şi cantitativă a numărului de membri ai acestei organizaţii. În acest sens vom încerca
dorohoinews.ro Gheorghe Marcu, Presedintele PSD Botosani, ii cere lui Crin Antonescu sa ia masurile necesare de impunere a deciziilor luate. Senatorul Marcu, a mentionat ca in urma discutiilor, conducerile centrale PSD si PNL respectiv, Victor Ponta si Crin Antonescu
dorohoinews.ro Prezenţa celor trei trandafiri specifici ai PSD pe sigla eventualei alianţe cu ACD este o condiţie obligatorie din punctul de vedere al social-democraţilor, au declarat miercuri surse din conducerea partidului, potrivit Mediafax. Discuţiile de miercuri
dorohoinews.ro Este tot mai evident că marea alianţă a opoziţiei nu va reuşi să demită guvernul Emil Boc prin moţiune de cenzură, la începutul lunii martie.    Din poziţionările publice ale liderilor UDMR reiese destul de clar că maghiarii
dorohoinews.ro Liderul PNL Botoşani, deputatul Florin Ţurcanu, a fost invitat sâmbătă la o masă de către preşedintele PSD, Victor Ponta. Ţurcanu a spus că va onora invitaţia lui Ponta şi că discuţiile vor fi purtate în prezenţa a câtorva
dorohoinews.ro Florin Turcanu, presedintele organizatiei judetene a PNL, a declarat ca din discutia purtata, miercuri, cu liderul Crin Antonescu, nu a reiesit ca ar exista vreo hotarare privind realizarea unei aliante PSD-PNL la nivel judetean. Drept urmare, spune
dorohoinews.ro Cristian Achitei sustine ca pana acum intelegerea locala avuta intre PNL si PD-L in Consiliul Judetean nu a avut de suferit si ca a fost respectata intocmai. "Cei dela PSD vor sa ma schimbe, asa s-au invatat tot timpul, in judetul Botosani sa fie
dorohoinews.ro Senatorul Gheorghe Marcu, presedintele Organizatiei Judetene PSD Botosani a anuntat astazi ca Victor Ponta va veni in Judetul Botosani mai exact in comuna Corni sambata, 22 ianuarie. El va fi insotit de vicepresedintii partidului la nivel national, Cheorghe
dorohoinews.ro Presedintele Organizatiei Judetene Botosani a PSD, Senator Gheorghe Marcu, a participat luni 17 ianuarie, la Bucuresti la o intalnire cu Crin Antonescu presedinte PNL si Victor Ponta, presedinte PSD.    In cadrul intalnirii, printre alte subiecte
dorohoinews.ro Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că social-democraţii împreună cu liberalii şi conservatorii lucrează la un proiect comun de modificare a Constituţiei, pe care ar urma să-l depună la Parlament până la 1 februarie.
dorohoinews.ro Deputatul Florin Turcanu liderul Partidului National Liberal , nu spera intr-o victorie in alegerile din comuna Corni, dar spera sa obtina un rezultat bun. El crede ca alianta cu PC nu schiba cu nimic situatia la aceste alegeri. "Nu stiu cum pot
dorohoinews.ro Liderul Organizatiei Judetene a Partidului Conservator (PC) a anuntat duminica 16 ianuarie ca in urma sedintei Birolui Politic Interimar Judetean PC s-a decis sa  sprijine in vederea castigarii alegerilor pentru Primaria comunei Corni candidatul
dorohoinews.ro Preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu a spus că este mulţumit de înţelegerea cu PDL la nivelul Consiliului Judeţean şi că nu îşi doreşte alte alianţe în această instituţie. Ţurcanu susţine totuşi că având
dorohoinews.ro Petru Costescu a fost ales presedinte al Organizatiei Judetene de Tineret a Partidului Conservator Botosani. Duminică 14 ianuarie a avut loc la Botosani Conferinta Judeteana de alegeri a Organizatiei de Tineret PC la care au participat peste 200 de delegati
dorohoinews.ro Presedintele executiv al Organizatiei judetene PSD Botosani, deputatul Andrei Dolineaschi s-a aratat indignat de expilicatiile pe care noua alianta din consiliul judetean PDL-PNL incearca sa le dea polulatiei crezand ca asa vor mai calma spiritele in
dorohoinews.ro Liviu Cimpanu senator independent a solicitat, la Botosani, corpul de control al Ministerului Educatiei si Cercetarii. Acesta spune ca are cunostinte precum ca la o gradinitia din municipiu au fost alocate fonduri importante printr-o hotarire
dorohoinews.ro Constantin Contac, coordonatorul organizatiei UNPR Botosani, sustine ca UNPR si PDL urmeaza sa incheie, in cel mai scurt timp, o alianta politica. Potrivit acestuia, alianta va desemna candidati comuni la alegerile locale din anul 2012, scrie botosaninews.ro. "PDL
dorohoinews.ro Alianta PNL-PC va avea la nivel judetean un Consiliu judetean de conducere. Acesta va fi format din 3-6 membri PNL si tot atitia membri PC. Catalina Lupascu a declarat ca acest Consiliu judetean va decide daca la alegerile locale cele doua formatiuni
dorohoinews.ro Razvan Rotaru, presedintele Organizatiei TSD Botosani, l-a atacat dur in conferinta de presa de vineri, pe primarul Catalin Flutur. Din declaratia lui rezulta ca Flutur a spus despre el ca este proxenet, in replica  Rotaru a afirmat ca primarul actual
dorohoinews.ro Presedintele Consiliului Judetean Botosani, Mihai Tibuleac, considera ca gestul liderilor PSD de a contesta bugetul este normal.   "Nu vreau sa comentez in niciun fel acest lucru. Este un drept legal al lor sa depuna contestatie", a spus
politic de la 4001 la 4020 din 4200
<<<196197198199200201202203204205206>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web