Dorohoi News Logo

SANATATE:

dorohoinews.ro Unul din felurile cele mai importante prin care copilul învaţă totul despre lumea în care trăieşte este prin vedere. Dar cum te asiguri că el vede bine aşa cum ar trebui? Cum ştii că faci totul pentru sănătatea ochilor copilului
dorohoinews.ro Ceaiul este recunoscut pentru proprietatile sale antioxidante, dar consumat in exces poate dauna grav sanatatii, iar marturie stau o multime de cazuri medicale. Un caz studiat de specialistii din medicina si publicat in New England Journal of Medicine
dorohoinews.ro Începând cu 1 mai, pacienţii vor plăti unele consultaţii atunci când se prezintă la medicul de familie. Este vorba despre depistarea unor boli contagioase, evoluţia sarcinii şi planificarea familială. Doctorul se va deplasa
dorohoinews.ro Un nou tratament pentru hepatita de tip C este extraordinar de eficient, având ca rezultat vindecarea a 90% dintre pacienții care au participat la etapa de studii clinice, în doar 12 săptămâni, conform oamenilor de știință de la
dorohoinews.ro Ţigările electronice sunt considerate o alternativă mai sănătoasă pentru fumători. Cu toate acestea, un studiu recent demonstrează că plămânii consumatorilor sunt afectaţi la fel ca în cazul folosirii ţigărilor obişnuite. Oamenii
dorohoinews.ro În cadrul săptămânii „Școala Altfel”, Școala Gimnazială „Ioan Murariu” din Cristinești a organizat în perioada 10 - 11 aprilie Zilele Școlii, o manifestare de amploare care a reunit invitați de marcă:
dorohoinews.ro Cand vreti sa cumparati carne, lapte sau peste exista si pericolul ca acestea sa nu fie intr-o stare buna, iar comerciantii sa va “ademeneasca” cu mirosuri, coloranti sau alte “artificii” care sa dea senzatia de proaspat. Iata
dorohoinews.ro Dacă eşti palidă şi te confrunţi foarte des cu dureri de cap este posibil să suferi de o deficienţă în acest mineral cu rol important în oxigenarea corpului. Fierul este un mineral important pentru producţia de hemoglobină. Aceasta
dorohoinews.ro Două medicamente folosite de milioane de români pot provoca atac cerebral. Semnalul de alarmă este dat de cercetătorii olandezi, al căror studiu a scos la iveală rezultate îngrijorătoare, potrivit b365.ro. Cele două medicamente calmante,
dorohoinews.ro Prin acest proiect act normativ, autorităţile reglementează cadrul legal privind modalitatea de distribuţie către asigurați a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Potrivit MS, introducerea cardului naţional va îmbunătăţii
dorohoinews.ro Ar trebui sa consumam zilnic cel mult cinci lingurite de zahar, insa, in medie, introducem in organism, pe zi, 13 lingurite de zahar, iar aportul crescut din acesta are efecte cumplite asupra organismului. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii,
dorohoinews.ro Modul in care te straduiesti sa te ingrijesti, adica sa fii cat mai sanatos si sa arati cat mai bine, difera destul de mult in functie de varsta pe care o ai (pe decade in special). Pentru a sti mai multe despre cum sa faci acest lucru "ca la carte",
dorohoinews.ro Matreata este o problema a scalpului foarte des intalnita. Nu arata bine si in acelasi timp provoaca si discomfort de aceea trebuie sa scapati de ea. Sunt doua tipuri de matreata cea uleioasa si cea uscata.  Matreata uleioasa sta deobicei pe scalp
dorohoinews.ro Devenite tot mai populare în rândul femeilor, suplimentele de slăbit nu respectă întotdeauna promisiunile de pe ambalaj. Specialistul nostru ne explică la ce să fim atenţi. O mare parte dintre suplimentele de slăbit de pe rafturile
dorohoinews.ro Dorinţa de a mânca ceva dulce poate fi asociată cu diabetul de tip II, iar pofta de migdale ori de nuci trădează boli de inimă sau probleme cu tiroida. Mai mult, dacă ai poftă de alimente dulci, sărate sau bogate în grăsimi, înseamnă
dorohoinews.ro Grijile, incruntarile si expunerea neprotejata la soare si-au lasat amprenta asupra tenului tau, iar fruntea nu a scapat neafectata. La fel ca zona sensibila din jurul ochilor, fruntea este folosita des, pentru incruntari, ingrijorari, surprize, setul
dorohoinews.ro Deşi trebuia să intre în vigoare de la 1 aprilie, noul pachet de servicii medicale de bază urmează să fie aplicat abia începând cu 1 mai. Astfel,  consultaţiile, spitalizarea şi analizele medicale se vor putea face după
dorohoinews.ro Obişnuieşti să înăbuşi în folie fripturile sau legumele la cuptor? Îţi împachetezi sandvişurile în folie de aluminiu sau foloseşti aceeaşi tigaie de aluminiu de câţiva ani buni? Există riscul ca o parte din
dorohoinews.ro Medicii de familie ar putea fi recompensați pentru cazurile de cancer depistate de către aceștia în fază incipientă, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. „Încercăm în aceste discuții cu medicii de familie
dorohoinews.ro Fibromul uterin (cunoscut de asemenea si ca leiomiom sau miom) este cea mai frecventa tumora benigna, solida a tractului genital feminin in randul femeilor aflate la varsta fertila. Fibromul uterin afecteaza pana la 40% dintre femeile cu varste intre
sanatate de la 3961 la 3980 din 5516
<<<194195196197198199200201202203204>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web