Preşedintele CAS Botoşani a declarat că anul acesta vor intra în contract cu casa medici noi, dar şi farmacii. Anul acesta, instituţia de asigurări de sănătate va finanţa mai puţine paturi, respectiv 2100 de paturi, faţă de 2165 anul
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Cluj, SIVECO România şi TEHNE – Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie implementează proiectul „FORMAREA CONTINUĂ A PROFESORILOR
Părinţii care au copii de 6 ani sunt obligaţi să-i înscrie în clasa pregătitoare, nemaiavând la dispoziţie varianta de a-i înscrie direct în clasa I. Potrivit noii metodologii pregătite de către Ministerul Educaţiei,
Grădinița nr. 8 Dorohoi organizează în data de 1 Martie, Festivalul Concurs Județean „Fir de mărțișor”.
Concursul se adresează preșcolarilor de vârstă 4 – 6 ani și elevilor din clasele pregătitoare și cuprinde
Elevii din Capitală susţin simularea la limba şi literatura română pentru examenele naţionale - Bacalaureat şi Evaluarea naţională.
Potrivit IŞMB, în data de 1 februarie va avea loc în Bucureşti simularea probei de matematică,
Potrivit unui sondaj realizat luna aceasta, peste 70% dintre profesori cred că e o ideea bună reintroducerea uniformelor școlare până la absolvirea studiilor liceale. De partea cealaltă, doar 8% dintre profesori se declară împotriva
Profesorii nu vor mai avea voie să corecteze lucrările elevilor cu roşu după ce mulţi copii s-au plâns că se simt stresaţi atunci când văd culoarea roşie pe lucrări.
Astfel, de la începutul lunii februarie, greşelile vor
În perioada 14-17 ianuarie 2013 avut loc in Bansko, Bulgaria „ËYP WINTER TRAINING 2013”, Dorohoiul fiind reprezentat decătre Nechita Adina și Surdu Otilia, eleve ale CN "Grigore Ghica", în clasa a 11-a A. Evenimentul
Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, Cercul de Cultură şi Civilizaţie Engleză de la Clubul Copiilor Dorohoi, coordonat de prof. Monica Ifrim, a organizat Concursul „English My Love”.
Copiii înscrişi la acest cerc (categoria de
Aproape 100 de elevi botosaneni, care au absentat nemotivat in primul semestru de scoala, nu numai ca au ramas in urma cu materia, dar nu vor mai primi nici bani de liceu.
Pentru ca au luat in ras criteriile de acordare a sprijinului financiar si au
Data de 24 ianuarie reprezintă un moment de referinţă în istoria poporului român. „Mica Unire” a Moldovei cu Ţara Românească, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza,
In data de 24 Ianuarie 2013, elevii Liceului Tehnologic Special „Ion Pillat" Dorohoi impreuna cu coordonatorii: pedagog Padurariu O., Lisman D. si educator Teliban T. au sarbatorit implinirea a 154 ani de la Unirea Principatelor Romane.
Activitatea
Echipa BTMUN invită tinerii cunoscători de limba engleză la prima ediţie a Conferinței „Botosani Model United Nations”. Evenimentul va avea loc în municipiul Botoşani, între 5 și 7 aprilie 2013 și va fi găzduit de către
Vineri, 25 ianuarie copiii din grupele Fluturașii, de la Grădinița Ștefan cel Mare și Sfânt din Dorohoi și cei de la Centrul Steaua Speranței și-au desfășurat activitățile împreună.
Activitățile alese de
După cum spunea Alexandru Ioan Cuza „Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o așteaptă de atât de mult timp.”
În fiecare an, pe 24 ianuarie, ne
Într-o atmosferă pătrunsă de sobrietatea momentului istoric, elevii Şcolii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi au omagiat Ziua Unirii înfăptuite la 24 ianuarie 1859.
Îndrumaţi de domnul profesor doctor Vasile
Elevii Colegiului Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi au sărbătorit 24 Ianuarie în cadrul activităţii „Aceştia suntem noi ...ROMÂNII”.
Activitatea a vizat, în primul rând, transmiterea către elevi
Ca în fiecare an, pe 24 ianuarie, Şcoala „Al. I Cuza” Dorohoi a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a celebra, deopotrivă, Ziua Şcolii şi patronul spiritual, domnitorul Unirii.
Festivităţile organizate cu ocazia
La împlinirea a 154 de ani de la înfăptuirea Unirii celor două Principate: Moldova şi Ţara Românească sub conducerea unui singur domnitor, Alexandru Ioan Cuza, un grup de elevi ai L.T.S. „Ion Pillat” împreună
„Sub Alexandru Ioan Cuza, din voinţa cerului
Semănatu-s-a sămânţa întregirii neamului.
Şi de când Moldova-n horă cu Muntenia s-a prins,
Dorul nostru de unire tot mai mare s-a aprins.” (Gh. Băltean)
Prichindeii