„Gala Olimpicilor în Educație” - eveniment devenit tradiție în susținerea educației și a performanțelor școlare botoșănene-a fost organizată în acest an, de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, împreună
Ministerul de Finanțe a anunțat achiziția celor 300.000 de carduri, pe care vor fi virate sumele pentru prima de carieră didactică de 1.500 și cea de carieră profesională de 500 de lei, pentru profesorii și angajații din sistemul de Învățământ.
Din
Zece profesori și antrenori vor primi și în acest an distincția Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Informații
„Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, mă plec cu respect în fața dumneavoastră, doamnelor și domnilor învățători, profesori și vă doresc să aveți puterea de a rămâne aceeași oameni de înaltă conștiință,
Elevii vor avea parte de o nouă materie, cel puțin aceasta este propunerea făcută de Agenția Națională pentru Sport. Se dorește ca materia să fie predată elevilor de gimnaziu ca materie separată, care va fi totuși complementară orelor de
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă a participat astăzi la ședința organizată de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani cu directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ din județul Botoșani.
În
Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat că „în perioada 20-27 octombrie, personalul din educație va primi prima de carieră didactică de 1500 de lei și prima de carieră profesională de 500
Elevii, profesorii și angajații din Învățământ vor avea liber, joi, 5 octombrie 2023, când se va sărbători Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie.
Ordinul privind structura
În cadrul primei părți a spectacolului dedicat Zilelor Dorohoiului, vineri, 29 septembrie 2023, pe scena amplasată în fața Primăriei, s-a organizat Gala Performanțelor Școlare unde elevii dorohoieni care au obținut rezultate excepționale
Ministerul Educației a anunțat că a fost aprobat Ordinul privind aprobarea Calendarului de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2023-2024.
„În
Atelierele marca „Proiectul CRED” revin în județul Botoșani. Ele sunt dedicate Resurselor Educaționale realizate în cadrul proiectului și adresate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar românesc.
Astfel,
Conducerea Centrului Județean de Excelență Botoșani informează persoanele interesate că au început înscrierile pentru anul școlar 2023-2024, fiind deschise până data de 2 octombrie 2023, inclusiv.
Pentru a se înscrie,
În data de 23 septembrie 2023, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a aniversat 100 ani de la înființare și 30 ani de la redeschiderea cursurilor, moment marcat printr-o serie de evenimente
Sâmbătă, 23 septembrie 2023, la Clubul Copiilor Dorohoi, a avut loc Festivitatea de deschidere a noului an școlar 2023-2024.
Copiii, tinerii, părinții și oaspeții prezenți în amfiteatrul din curtea unității au participat,
Școlile din cele două localități ale comunei Ibănești au dat curs campaniei ”LET`S DO IT România”. Atât copiii cât și cadrele didactice de la Școala ”Ștefan Cel Mare” din Ibănești și Școala
Potrivit unui proiect de lege pentru adoptarea de noi măsuri fiscale, aflat în consultare publică la Ministerul Finanțelor, valoarea voucherelor de vacanță pentru profesori va crește la 1600 de lei, dar doar pentru angajații care au venitul
Elevii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți și o parte dintre cadrele didactice sub coordonarea directorului unității, în colaborare cu reprezentații Primăriei Comunei Broscăuți și cu cei ai Ocolului Silvic Dorohoi,
„Dacă nu faci viața altcuiva mai bună, atunci îți pierzi timpul. Viața ta va devein mai bună făcând alte vieți mai bune.” - Booker T. Washington
Gala Societății Civile (GSC) este un proiect The Institute, inițiat
180 de elevi ai Colegiului Național "Grigore Ghica" Dorohoi aflați sub coordonarea a 21 de cadre didactice ale unității de învățământ, au desfășurat o activitate de ecologizare în Parcul Brazi și în zona limitrofă
Ministerul Educaţiei vrea să facă unele schimbări la clasele de elevi şi copii în aproape toate formele de învăţământ, începând de anul şcolar viitor.
Specialiștii din Ministerul Educației propun ca la creşă,