Ansamblul Cordăreanca din Botoșani a reprezentant Regiunea Moldovei la București în cadrul proiectului „Patriot Pro Patrimoniu”.
Cu ocazia celebrării Centenarului Marii Unirii și a Sărbătorilor Crăciunului, au fost organizate
Vă invităm duminică, 16 decembrie 2018, cu începere de la orele 11:00 şi 12:30 la spectacolul „Punguța cu doi bani” , după o poveste de Ion Creangă.
Regia artistică: Valentin Dobrescu
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Muzica: Alin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă “Din
Concertul tradiţional de sărbători „Carnavalul Zăpezii”, ediţia a XX-a, organizat de Clubului Copiilor Dorohoi se va desfasura anul acesta, în zilele de 16 și 17 decembrie, la Sala Teatrului din Dorohoi, după următorul program:
Duminică,
Muzeul de Științele Naturii Dorohoi vă invită să vizitați începând de miercuri, 12 decembrie 2018 expoziția temporară „Tradiții și obiceiuri de iarnă”.
Expoziția, organizată în colaborare cu Secția de Artă
Festivalul - Concurs „Primește-ne gazdă-n casă!”, aflat la a II-a ediție, promovează transmiterea tradițiilor poporului de-a lungul generațiilor, cât și menținerea spiritului românesc autentic, fiind conceput cu scopul
Magia sărbătorilor de iarnă a fost transmisă în ziua de 8 decembrie 2018 pe scena Sălii Teatrului în cadrul Festivalului - Concurs „Primește-ne gazdă-n casă !”, ediția a II-a, prin intermediul unor copii înzestrați
„ … datinile (…), muzica și poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu ele se poate constitui trecutul lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preț ca averea de cuget și simțire inclusă și păstrată cu sfântă
Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae - patronul și ocrotitorul Catedralei istorice a Dorohoiului nostru, se cuvine să zăbovim câteva clipe asupra a două minunate fotografii care aparțin domnului Marius Petrescu - unul dintre
Împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai frumoase tradiţii din lume. Dacă te întrebi de unde provine acest obicei, se pare că a fost preluat de la triburile germanice, însă în vremurile respective decoraţiunile
Muzeul Memorial „George Enescu" Dorohoi organiează vineri, 7 decembrie 2018, ora 16:30, Concertul cameral „Din trecut spre viitor. Pe urmele pașilor lui Enescu".
Evenimentul, organizat de Muzeul Național „George Enescu"
Sfântul Nicolae este celebrat de creștinii ortodocși în data de 6 decembrie. Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie în calendar.
„O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu
Concert cameral susținut marți, 4 decembrie 2018, la Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi. Este un concert susținut de Anca Vasile -vioara și Alessandro Trebeschi pian, în parteneriat cu Asociația KLAVIER ART București.
Programul
După succesul cântecului „Hai la Botoșani!”, cele patru tinere artiste botoșănence au participat la cel mai măreț eveniment muzical din Chișinău, Republica Moldova, de unde s-au întors cu Trofeul evenimentului, cel mai
În fiecare an, în data de 03 decembrie se sărbătorește ZIUA INTERNAȚIONALĂ A TERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI. Această zi, a fost adoptată de ONU în 1992 pentru a motiva întreaga populație să devină conștientă de faptul
Emoția și frumușețea istoriei au fost prezente în dimineața zilei de 1 Decembrie 2018, la Primăria Municipiului Dorohoi datorită lansărilor de carte ale profesorilor dorohoieni Dorina și Ilarion Mandachi și a profesorului istoric Gică
La mulți ani de Sfântul Andrei! Mii de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Andrei. Iată ce nume se sărbătoresc de Sf Andrei, vineri, 30 noiembrie.
La mulți ani de Sf Andrei! Aproximativ 700 000 de români
Astăzi e Sfântul Andrei, o sărbătoare de care se leagă tradiții, obiceiuri, dar și superstiții. Creștinii îl prăznuiesc la 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, numit și „Cel dintâi
În seara zilei de 28 noiembrie 2018, Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit Concertul de colinde care marchează sărbătoarea Sfântului Andrei, cel întâi chemat la apostolat, Ocrotitorul României.
Concertul a fost
Primăria municipiului Dorohoi, vă invită să participați, sâmbătă 1 decembrie, ora 09:00 în sala de ședință a primăriei, la lansarea cărților „1918”, autor Gică Manole și „Dorohoi, File de Istorie”,